Un minor de 17 ani din Târgoviște a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală și răzbunarea pentru ajutorul acordat justiției.
Potrivit informațiilor, în după-amiaza zilei de 20 martie, tânărul ar fi agresat fizic un bărbat de 39 de ani, în zona abdomenului, cu un obiect ascuțit-tăietor, posibil cu un briceag. De asemenea, bănuitul ar fi contactat telefonic o femeie și ar fi amenințat-o, susținând că fiul acesteia ar fi oferit o declarație în cadrul unei cauze instrumentate de organele de cercetare penală.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au efectuat investigații în acest caz, iar în urma probatoriului administrat, minorul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea procurorului de caz, iar Poliția a precizat că, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, efectuarea urmăririi penale nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
