Simona Halep, tenismena de 31 de ani acuzată de dopaj, a început să facă față audierilor în urma suspendării temporare în așteptarea unei decizii oficiale. Aceasta a trecut printr-o primă instanță la tribunalul independent Sports Resolutions, unde va reveni și la sfârșitul lunii. Se așteaptă un rezultat preliminar în următoarele două săptămâni.
Halep este mai aproape decât oricând de încheierea acestei controverse legate de dopaj.
Farmacologii, biochimiștii și toxicologii numiți de Agenția de Integritate a Tenisului, în inspectarea neregulilor din pașaportul biologic al Simonei Halep, au ajuns la o concluzie dezolantă. Ei cred că ar fi existat o încercare deliberată și repetitivă de a se dopa. În opinia acestora, după analizarea documentelor ale sportivei, „anomaliile nu ar fi putut fi cauzate de factori naturali sau probleme medicale preexistente, ci mai degrabă de introducerea substanțelor care figurează pe lista celor interzise,” spune “Prosport.”
Halep a fost suspendata temporar din toamna anului 2022, fiind departe de terenurile de tenis în competițiile oficiale, după ce a fost descoperită pozitiv și cu Roxadustat, imediat după eliminarea timpurie de la US Open. Din momentul respectiv, sportiva originară din Constanța a fost suspendată temporar. Dacă ulterior se ajunge la o decizie de suspendare, aceasta va fi diminuată cu perioada pe care Halep a “îndurat-o” deja.
Mentionăm că Nicole Sapstead, director senior la divizia de anti-dopaj din cadrul Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului, a comentat subiectul. Ea a observat că valoarea anormală a Scorului HB-OFF este motivul acuzațiilor adresate lui Simona Halep referitor la pașaportul ei biologic, acuzații ulterioare și separate de cele din septembrie 2022, legate de Roxadustat găsit în organismul Simonei la US Open. „Acuzația adițională pentru o irregularitate în pașaportul biologic era bazată pe evaluarea profilului Simonei Halep de către un grup de experți independent. Această acuzație este separată și adăugată la cea existentă pentru Roxadustat, care a condus la suspendarea temporară inițială “, a declarat Nicole Sapstead.
