În continuarea activităților de sprijin al comunității din satul Dârmoxa, colegii noștri construiesc noi punți pietonale pentru a facilita accesul locuitorilor către gospodăriile izolate, în urma inundațiilor care au afectat zona.
Una dintre aceste punți asigură legătura cu biserica din localitate, un punct important pentru întreaga comunitate, mai ales în aceste zile marcate de o sărbătoare religioasă. Mulți localnici obișnuiesc să meargă la slujbă, iar intervenția colegilor noștri le permite să își păstreze obiceiurile și viața de zi cu zi, în ciuda dificultăților.
Solidaritatea se construiește prin fapte – iar pompierii noștri o fac posibilă cu fiecare gest de sprijin oferit în teren. 🙌





