Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, lansează un atac frontal la adresa autorităților centrale, acuzându-le că sufocă populația cu taxe și impozite în timp ce veniturile rămân printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Edilul avertizează că românii plătesc cel mai mare preț la apă, energie și gaze, dar primesc în schimb o administrație ineficientă și reforme amânate la nesfârșit.
Acesta reamintește că reforma administrativ-teritorială este discutată încă din 2012, fără rezultate concrete, iar reducerea numărului de parlamentari, decisă prin referendum în 2009, a rămas doar pe hârtie. În opinia sa, aceste întârzieri au costat cetățenii sute de milioane de euro, bani risipiți pe structuri supradimensionate și neperformante.
Primarul critică dur și menținerea pensiilor speciale, promisiune electorală neonorată de niciun partid, precum și lipsa unor măsuri ferme împotriva evaziunii fiscale, muncii la negru și afacerilor obscure din porturi. El cere o analiză detaliată a fiecărei unități administrativ-teritoriale, corelată cu serviciile oferite și numărul de angajați, pentru a elimina risipa din sistem.
În același timp, Sandu atrage atenția asupra degradării continue a educației și sănătății. Propunerea de a impune o taxă anuală de 2.400 de lei pentru coasigurați este, în opinia sa, o lovitură directă pentru cei care trăiesc dintr-un singur venit, riscând să îi țină departe de spitale până în cazuri extreme.
„Îmi doresc o Românie normală, în care cetățeanul să nu mai fie prizonierul birocrației și al taxelor absurde”, a declarat edilul, subliniind că schimbarea nu mai poate fi amânată.

