O profesoară din Drobeta Turnu Severin și fiul ei, în vârstă de doar 7 ani, au fost descoperiți fără viață în apartamentul lor, într-un caz care a șocat întreaga comunitate. Primele informații din anchetă indică faptul că femeia și-ar fi ucis copilul, după care și-ar fi pus capăt zilelor.
Alarma a fost dată de sora victimei, care nu a reușit să ia legătura cu ea telefonic. Îngrijorată, aceasta a mers la locuința surorii sale, dar a găsit ușa încuiată. A alertat imediat autoritățile, iar pompierii au fost nevoiți să spargă ușa pentru a intra.
În interior, scena descoperită a fost una de coșmar: femeia, în vârstă de 50 de ani, și băiețelul ei zăceau fără suflare. Ancheta preliminară arată că micuțul ar fi fost ucis înainte ca mama să se sinucidă.
Femeia era profesoară de logică la o școală din Orșova și lucra și la penitenciarul Vânjulet. Potrivit familiei, aceasta trecea printr-o perioadă dificilă, după ce fostul soț ar fi încercat să obțină custodia copilului și ar fi acționat-o în instanță.
Băiatul urma să înceapă clasa pregătitoare chiar în ziua precedentă tragediei, însă nu a mai ajuns la școală. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele acestei drame.
