Publicat în

Veste uriașă la Spitalul Găești: Sala de nașteri s-a redeschis după 6 ani!

Știre Dâmbovița
Știre Dâmbovița

Nașterile se reiau la Găești după o pauză de mai bine de 6 ani

Pe scurt: Sala de nașteri a Spitalului Orășenesc Găești a fost redeschisă după mai bine de șase ani de inactivitate. Primarul Alexandru Iorga susține că dezvoltarea unității medicale rămâne o prioritate pentru administrația locală și că vor urma noi investiții.

Sala de nașteri din cadrul Spitalului Orășenesc Găești a fost oficial redeschisă. După o pauză de mai bine de șase ani, locuitoarele din oraș și din localitățile învecinate au din nou posibilitatea de a naște mai aproape de casă.

Administrația locală, condusă de primarul Alexandru Iorga, precizează că modernizarea și extinderea serviciilor medicale oferite de Spitalul Orășenesc Găești reprezintă priorități curente.

„Sunt conștient că mai avem foarte multe de făcut. Nu ne oprim la ceea ce am reușit până acum și nu considerăm că problemele spitalului sunt rezolvate. Obiectivul pe care mi l-am asumat este mai ambițios: un spital modern, funcțional, cu servicii medicale cât mai complete și un act medical la standarde înalte”, a declarat edilul.

Primarul a subliniat că procesul de refacere a unității medicale necesită investiții constante, atragere de profesioniști și continuitate din partea administrației.

„Pentru asta este nevoie de investiții, de profesioniști, de seriozitate și de continuitate. Iar administrația pe care o conduc va continua să susțină dezvoltarea spitalului și să facă tot ceea ce ține de competențele sale pentru ca oamenii să aibă acces la servicii medicale mai bune. Nu putem recupera în câteva luni tot ceea ce s-a pierdut în ani. Dar putem demonstra, prin fiecare serviciu redeschis și prin fiecare investiție, că Spitalul Orășenesc Găești poate merge înainte. Iar faptul că, după mai bine de șase ani, la Găești se pot naște din nou copii este una dintre cele mai frumoase dovezi că lucrurile încep să se schimbe”, a mai adăugat Alexandru Iorga.